rss search

next page next page close

Exista educatie prin bataie?

image-20160511-18128-mjg330Am fost socata sa vad, pe cateva grupuri de mamici, ca in anul 2017, inca exista mame, care cred ca au dreptul sa pedepseasca prin bataie. Bine, ca sa nu exagerez, nu o numeau chiar “bataie”, ii spuneau mai delicat: “i-am tras o urecheala”, “l-am zgaltait”, “m-am bagat putin in parul lui”…

Convinsi ca o “chelfaneala” de genul asta e o buna modalitate de educatie, parintii respectivi nu isi faceau nicio problema legat de efectele pe care palmele le lasa in mintea copiilor. Mai mult decat atat, oamenii vorbeau la rece pe grupul respectiv despre cat de normal e asa ceva si cat de ipocriti sunt cei care spun ca nu isi lovesc niciodata copilul, pe ideea ca daca nu ii dai din cand in cand cate o palma “ti se urca in cap” si “nu te mai intelegi cu el”.

Buuun. ! Deci nici macar nu e vorba despre o greseala, in care parintele nervos isi pierde controlul si isi loveste copilul fara sa realizeze ce face. Ei bine, nu, este vorba despre o reflectie la rece si despre convingerea ca palma are valente educative. Si evident toti isi amintesc de propria copilarie in care “ce, pe mine nu ma batea mama sau tata?! Si uite ca n-am murit si nici vreo trauma nu am” sau “cine stie cum ajungeam daca nu imi mai trageau cate o bataie din cand in cand ?!”.

Intrebarea mea e cat de mult educam un copil prin pedepse corporale? Sigur ca e usor sa ne varsam noi nervii si sa ii dam cate o palma la fund sau sa ii lungim urechile. Insa… exista vreun copil care intelege ceva dintr-o asfel de pedeapsa? Exista vreun copil care se educa si intelege cum trebuie sa se poarte dupa ce l-am tras de urechi sau i-am inrosit fundul cu cureaua?!

Eu cred ca exista doar copii speriati de teroarea batailor si care, probabil (spun probabil, pentru ca nici macar asta nu este sigur) nu vor mai face o greseala sau alta, ca sa nu pateasca acelasi lucru din nou. Exista copii umiliti, care asa adancesc prapastia de comunicare dintre ei si parinti. Asta ne dorim de la copiii nostri? Sa le fie frica de noi?

Daca ma intrebati pe mine, niciun gest violent nu reuseste sa determine un comportament pozitiv. Mai mult, niciun copil agresat verbal sau fizic nu va raspunde cu un comportament normal. Fie va inmagazina in propria minte ca asa trebuie sa te comporti ca sa obtii ceea ce vrei, fie va fi extraordinar de umilit si deceptionat de cei care ar trebui sa ii ofere iubire neconditionata si se va izola de ei.

Copiii, chiar si cei mai neascultatori sau care ne obosesc zilnic cu un comportamt hiperactiv, nu se educa prin violenta, ci prin comunicare, dialog, rabdare si mai ales prin iubire. Sigur ca asta necesita si timp, iar astazi nu toti avem timp sa petrecem cu cei mici si sa le oferim atentie caldura, rabdare, intelegere si incredere. Insa, ei merita!


next page next page close

Albumele de familie

02Weekend-ul trecut l-am petrecut acasa, cu familia. Imi plac foarte mult intalnirile de acest gen, sunt mereu pline de sentimente calde, discutii lungi cu parintii si mancare gustoasa. De aceasta data am decis sa caut albumele vechi de familie si sa ne mai uitam prin poze.

Avem acasa vreo patru albume mari de familie, de cand parintii mei erau inca tineri. Sunt niste albume vechi, dar cu un design care imi place foarte mult. Unul dintre albume este maro (preferatul meu), pe care tata l-a ansamblat singur, l-a decorat cu diferite desene, sincer, arata chiar misto.

Sunt in acele albume multe poze cu rude indepartate, pe care nu le-am vazut niciodata. Este interesant pentru mine sa o rog pe mama sa-mi povesteasca. Cunosc povesti atat de diferite, surprinzatorare despre rudele mele. E palpitant sa asculti despre viata acestor oameni apropiati pentru parintii mei, dar pe care eu nu am reusit sa-i cunosc. Mai ales ca mama are darul de a povesti. Istorisirile ei sunt mereu intrigante, cu multe detalii, o adevarata placere pentru mine.

Ce imi place la fel de mult sa urmaresc este moda vestimentatiei de cand erau parintii mei tineri. Tata avea niste costume atat de fashion pentru acele timpuri. Are o poza unde este intr-un costum albastru. Aceea este poza mea preferata. Este un adevart macho acolo, atat de charismatic, cu o privire smechera. Tata a avut din totdeauna cun gust deosebit la imbracaminte, dar alegerile lui din tinerete ma uimesc si ma impresioneaza placut. Mai are o poza, unde este intr-un cotum bleu, pe care imi zice mama ca si l-a cusut la comanda. In acest timp ma gandeam: “Cat de aristocratic era tatal meu”.

Pozele cu mama in tinerete sunt la fel de impresionante. Mereu purta niste rochii frumoase, elegante, cu pantofi sau sandale. Am descoperit si ceva poze cu prietenele ei, unde merg pe strada, toate elegante, in rochii, cu palarii si zambesc cochet. Este uimitor cand descoperi din tineretea parintilor tai.

Noi suntem obisnuiti sa-i cunoastem din perspectiva copiilor, ii stim intr-o perioada mai aglomerata, poate chiar dificila a vietii lor. Nu ii vedem atat de des iesind sau cautand sa se imbrace la moda, pentru ca grijile lor sunt altele acum. Insa cand rasfoiam acest album al amintirilor era ca si cum as fi descoperit o noua latura, o tinerete a lor, o alta viata necunoscuta pentru mine.

De obicei, ma pun pe ganduri momentele in care rasfoiesc in albumuri, ma gandesc ca poate candva voi fi si eu in postura mamei, ma voi uita peste fotografiile vechi cu un fel de nostalgie, de parca asta a fost cu foarte, foarte mult timp in urma. Inteleg ca eu nu pot sa percep intreaga mentalitate pe care o aveau atunci cand erau tineri, nici nu pot sa percep cultura lor in tot ansamblul ei, precum nici copiii mei poate nu vor reusi sa inteleaga stilul meu de viata pe cand eram tanara.

Ceea ce mi se pare trist esre faptul ca incet, incet incepem sa renuntam la fotografiile de familie si la albume. Intr-o era digitala ni se pare absurd sa mai avem fotografii de album, doar le putem pastra in laptop, tableta, telefon.

Cred ca este o traditie care se va pierde cu timpul si imi pare, intr-un fel, rau de asta. Pentru ca eu asociez albumele cu amintiri si emotii, ceea ce nu-mi ofera tehnologia moderna.


next page next page close

Lucruri care ar putea sa dispara in viitor

Heliul

In viitor nu prea o sa mai avem cu ce sa umflam celebrele baloane cu heliu sau sa ne jucam cu voci modificate un pic dupa ce am luat o gura buna de heliu. Acelasi heliu este folosit pentru a raci si magnetii superconductori din aparatele pentru scanari medicale performante, dar si pentru a depista scurgerile pentru containerele care vor fi supuse unei presiuni mari. Foarte multi oameni de stiinta folosesc heliu ca sa obtina temperaturi scazute in orice proces de criogenie pentru a vedea fenomene legate de mecanica cuantica mult mai clar. Toate aplicatiile heliului nu au cum sa fie replicate cu alta substanta chimica in aceeasi forma.

Medicamentele pentru injectiile letale

Din 2016 mai multe companii din America si Europa producatoare de medicamente si substante cu utilizare medicala au interzis folosirea produselor lor pentru a executa detinutii. Toate statele care accepta pedeapsa cu moartea sunt disperate sa faca rost de substante care sa le permita aplicarea pedepsei capitale. Desi se incearca importarea injectiilor cu seruri letale autoritatile le interzis accesul pe teritoriul statului respectiv, practic nu ai cum sa ajungi sa iti faci un depozit de cateva zeci de astfel de produse pentru viitoarele executii.

Solul

Oamenii de stiinta au calculat si au ajuns la un rezultat ingrijorator: mai avem doar vreo 60 de ani cu sol vegetal fertil dupa care nu prea se va mai putea cultiva mai nimic fara modificari genetice. Daca tot cultivi porumb, sa spunem, pe acelasi teren nutrientii din sol se vor duce rapid, solul devine neproductiv in scurt timp. Nevoia de hrana va creste cu peste 50% in urmatorii 20-50 de ani asa ca vom avea nevoie de sol in care sa cultivam fel de fel de culturi. Productia de mancare va scadea cu 30% in aceeasi perioada de timp. Dar cel putin avem apa din belsug. Sau nu? Un studiu recent ne indica faptul ca apa a scazut la jumatate in oceane si mari din 1960 incoace din cauza irigatiilor haotice si disparitiei mai multor culturi.


next page next page close

Lucruri pe care in viitor s-ar putea sa nu le mai avem

Nisipul

Desi nu pare o problema care sa fie prea acuta, imputinarea depozitelor naturale de nisip de pe suprafata pamantului este din ce in ce mai acuta. Nisipul il gasim in sticla, beton, asfalt. Nisipul nu face parte doar din desert, il gasim in blocuri, pe sinele de cale ferata, in pasta de dinti uneori. Nisipul si pietrisul fac parte din 85% din tot ce inseamna minerit de pe Terra, limitele regeneraririi lor au fost atinse si chiar depasite. China a folosit mai mult nisip decat a folosit SUA in tot secolul 20. Si in India exista o mafie a nisipului, Dubaiul, oras inconjurat de nisip importa nisipul din Australia pentru a putea construi fel de fel de cladiri.

Tratamente eficiente pentru gonoree

Primul antibiotic care lupta cu gonoreea a aparut prin 1940, insa bacteria care produce aceasta boala se poate dezvolta si poate suferi mutatii, se adapteaza la antibiotice, asa ca lupta cu ea este mereu inegala. In doar 70 de ani antibioticele au devenit practic inutile in lupta cu ea, doar un singur tip de antibiotic a ramas pentru a trata gonoreea. In 2011 a fost depistat primul caz de gonoree care rezista la tratamentele cu antibiotice, asa ca pe viitor s-ar putea sa nu mai avem cu ce trata aceasta boala destul de grava. Pentru cine nu stie, gonoreea este cea mai comuna boala contactata prin intermediul unui sex neprotejat, 50% dintre femeile care o au nici macar nu stiu de ea si infecteaza zeci, sute de barbati care poarta bacteria mai departe.


next page next page close

Un test psihologic pentru profesori

 

Cu totii am avut experienta a cel putin unui profesor instabil emotional, asta fiind frumos si etic spus. Acei profesori care vin si se descarca pe discipolii lor, care isi revarsa frustrarile, conflictele in afara mediului academic, care sunt, in general, frustrati de viata si uita despre locul in care se afla si functia pe care o detin.

Cu totii stim ce impact emotional poate avea asupra copilului atitudinea unui profesor din aceasta tipologie, cate traume poate sa-i aduca, cate bariere sa-i dezvolte si cat de mult ii influenteaza perceptia si starea emotionala.

Sunt cunoscute cazurile cand comportamentul inadecvat al profesorilor au dezvoltat la copii frici si timiditate. In cazul celor mici, aceste comportamente sunt in special foarte grave, deoarece foarte putini copii iau atitudine sau le povestesc parintilor despre cele intamplate.

Am o prietena care a avut o situatie neplacuta cu o profesoara si cu copilul ei. Erau la un matineu la scoala, in clasele primare si copii au primit o sarcina sa deseneze o felicitare pentru mamicile lor. Copilul respectiv a realizat un desen putin cam caraghios (ceva normal pentru copiii de varsta lui). Invatatoarea, insa, i-a spus ca nu este bun desenul lui si i l-a rupt in fata la toti ceilalti copii. Cand au venit parintii, copiii le-au dat felicitarile. Prietena mea nu a primit nimic de la copilul ei, acesta i-a povestit cu un aer plin de vinovatie intreaga poveste. Nu pare sa fie ceva grav, asa e ? Insa copii sunt foarte sensibili, ei necesita un comportament atent. Copilul prietenei mele a cultivat o frica de a iesi in fata celorlalti, de a vorbi si de a se manifesta, a devenit foarte timi si rusinos. Niciodata nu poti sa-ti dai seama cat de mult poate sa-l jigneasca un gest pe un copil.

Nu este o situatie mai decenta in mediul academic universitar. Fiecare am avut experienta unui profesor care-si revarsa frustrarile pe studentii sai, care vine la ore pentru a se impune ca autoritate, care nu promoveaza un dialog deschis si care incearca sa arate cine este seful aici, la care notele depind de buna lui dispozitie sau de starea lui « spirituala ».

Toate acestea vin in demersul pe care il sustin : necesitatea absoluta a testarii pshihologice a profesorilor. Pare de necrezut, asa e ? Insa profesorii nostri nu trec un test psihologic care sa le certifice capacitatea de a interactiona cu copii/elevi/studenti. Dupa parerea mea, acest test trebuie sa fie primul pas si unul dintre cei mai importanti in procesul selectiei cadrelor didactice. Atata timp cat nu ne gandim si la sanatatea mintala a copiilor nostri, cunostintele pe care le vor acumula la scoala vor fi insusite la pas cu timditatea, frustrarea, frica si supunerea.


next page next page close

Lava albastra

vulcan-lava-albastra-750x498-750x498

Cele mai multe pagube le ai dupa eruptia unui vulcan activ. In Indonezia, craterul Kawah Ijen de pe insula Java pare sa arunce lava albastra in locul celei galben rosiatice.

Confuzia produsa este foarte mare. Lava nu e albastra, cu siguranta. Fenomenul se produce din cauza combustiei unei concentratii mari de sulf din zona vulcanului.

Cand se aprinde sulful, arde cu flacara albastra. Cand e o concentratie mare de sulf si avem si lava multa apare lava albastra. Doar flacarile albastre cauzate de sulf coboara pe munte. Doar noaptea putem vedea asemenea efecte.


next page

Exista educatie prin bataie?

Am fost socata sa vad, pe cateva grupuri de mamici, ca in anul 2017, inca exista mame,...
article post

Albumele de familie

Weekend-ul trecut l-am petrecut acasa, cu familia. Imi plac foarte mult intalnirile de...
article post

Lucruri care ar putea sa dispara in viitor

Heliul In viitor nu prea o sa mai avem cu ce sa umflam celebrele baloane cu heliu sau sa...
article post

Lucruri pe care in viitor s-ar putea sa nu le mai avem

Nisipul Desi nu pare o problema care sa fie prea acuta, imputinarea depozitelor naturale...
article post

Un test psihologic pentru profesori

  Cu totii am avut experienta a cel putin unui profesor instabil emotional, asta...
article post

Lava albastra

Cele mai multe pagube le ai dupa eruptia unui vulcan activ. In Indonezia, craterul Kawah...
article post
Scriucevreau.ro © 2017